| Subiectul anterior <-> Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
Murdoc nou venit

Data inscrierii: 14/Feb/2008 Mesaje: 44
|
Trimis: Vin Mai 02, 2008 4:36 pm |
|
|
"CSM Ploiești a fost prima formație din România promovată în eșalonul superior.
În iarna lui 2006, suporterii ploieșteni, supărati la culme pe conducerea Petrolului, au luat atitudine, încercând să schimbe ceva.
Așa a luat ființă proiectul „Petrolul e al nostru“, care inițial s-a dorit a fi o încercare de a retrimite echipa în mâinile Consiliului Local. Deși s-au strâns 15.000 de semnături, nu s-a reușit acest lucru, însă inițiatorii au pus bazele unei noi echipe ce a fost înscrisă în Liga a III-a: CSM Ploiești. Vivi Răchită s-a înhămat la munca de antrenor, reușind să îndeplinească primul obiectiv: promovarea în Liga a II-a. Tehnicianul ploieștenilor a preluat un lot de 24 de jucători, care aparțineau defunctului club Astra, de la care a fost luat locul în Liga a III-a. Din colectivul initial, au rămas doar doi fotbalisti, restul fiind aduși în vară.
Daniel Chiriță și Gheorghe Rohat au dus greul echipei în acest sezon.
A luat 85 de puncte din 90 posibile
Din iarnă, Răchită a fost ajutat pe gazon și de veteranii Gheorghe Rohat și Daniel Chiriță, care au lăsat Unirea Urziceni, respectiv UTA, pentru a reveni acasă. CSM a reușit să facă 85 de puncte din 90 posibile, cele mai multe din primele trei divizii. „Sunt uimit de ce am găsit aici. E un plan pe termen lung și sper că voi fi tot în tricoul CSM-ului când Ploieștiul va reveni în primul eșalon“, a declarat Rohat, acum în vârstă de 33 de ani. Perechea sa din centrul apărării ploiestene este Chiriță, fotbalist trecut pe la Rapid, Șahtior și Zenit St. Petersburg. Un alt nume mai cunoscut este cel al căpitanului Cristi Vlad, trecut pe la Petrolul, Dinamo și alte câteva echipe de Divizia A. În rest, numai copii, dar și un vârf de atac japonez, Takayuki Seto, cel mai simpatizat personaj al echipei.
"Cu doi-trei jucători de valoare putem ataca promovarea în Liga I sezonul viitor!" - Daniel Chiriță, fotbalist CSM Ploiești.
500 de lei este prima pe care joacă ploieștenii acasă, în deplasare ea dublându-se.
1.500 este media spectatorilor la meciurile de acasă ale echipei."
Sebastian Perju, "Prosport" - 02.05.08
Ultimele stiri despre echipa orasului le gasiti pe site-ul suporterilor petrolisti: www.doarpetrolul.ro |
|
|
|
 |
|
|
 |
Murdoc nou venit

Data inscrierii: 14/Feb/2008 Mesaje: 44
|
|
|
|
 |
CHITU-WOLVES moderator

Data inscrierii: 16/Noi/2006 Mesaje: 134 Locatie: orasul.GALBEN-ALBASTRU
|
Trimis: Mar Mai 06, 2008 8:07 am |
|
|
"Vivi" explorează Liga a II-a
După terminarea campionatului ediției 2007-2008 a Ligii a III-a, care se va consemna săptămâna viitoare, directorul tehnic al CSM FC Ploiești, Valeriu Răchită (foto), și staff-ul său tehnic se va ocupa cu urmărirea unor fotbaliști din eșalonul secund, care ar putea face parte din lotul cu care se va aborda Liga a II-a, în sezonul 2008-2009.
Mai exact, tehnicianul se va ocupa cu scoutingul, menit să-i faciliteze luarea unor decizii în cunșotință de cauză, la momentul alcătuirii viitorul lot de jucători.
Caracter și valoare
"Vivi" Răchită va merge, astfel, să vadă "live" diferite meciuri, programate în ultimele două runde de "B", precum și barajul de promovare în liga secundă. El a afirmat că "mă interesează oricare jucător, dacă are caracter, în primul rând, și - evident - valoare. Sper să pot face un lot competitiv, pentru nivelul ligii secunde, așa cum am avut și pentru eșalonul trei. Desigur, mai mulți componenți ai actualului efectiv ne vor părăsi, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în iarnă, când au plecat opt dintre cei folosiți în tur."
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
S-a întors și Robicek
Directorul tehnic al CSM FC Ploiești, Valeriu Răchită, se poate considera un om fericit. Iar asta nu deoarece a promovat, de etape bune, cu echipa pe care o pregătește, ori pentru parcursul excelent al trupei, ci și pentru faptul că are de unde alege. Lotul CSM-ului este, din punct de vedere numeric și valoric, cu mult peste pretențiile eșalonului al treilea.
Ultimul revenit sub comanda lui "Vivi" Răchită este Constantin Robicek, mijlocașul de 20 de ani care a fost împrumutat, în retur, la AS Adunații Copăceni. Pentru că aparține clubului ploieștean, Robicek a revenit la antrenamente, urmînd ca, la vară, cel mai probabil, să i se caute o nouă echipă, pentru o altă detașare.
Și atacantul Adrian Crăciun a revenit în activitate, după o accidentare mai gravă, care l-a obligat să stea departe de teren timp de o lună. Crăciun urmează, acum, un program de recuperare, cu dr. Mircea Miu, medicul echipei CSM FC Ploiești, pentru a nu se mai resimți după lovitura primită la ligamentele gleznei.
Altfel, pentru meciul cu ASC Clinceni, de astăzi, Răchită va putea conta și pe serviciile lui Ciobanu și Popliacă, care și-au ispășit etapa de suspendare. În schimb, va lipsi Tătaru, eliminat în meciul din deplasare, cu FC 1 Decembrie.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Trupa lui Răchită, în straie noi!
Acum aproape o săptămână, reprezentanții proaspetei promovate în Liga a II-a, de fotbal, CSM FC Ploiești, au negociat, cu un dealer al unei cunoscute firme japoneze de echipament sportiv, semnarea unui angajament între cele două părți. După mai multe discuții, înțelegerea a fost parafată pentru viitorul sezon, cu posibilitatea prelungirii pentru încă unul. Astfel, pentru sezonul 2008-2009 al eșalonului secund, formația născută la inițiativa suporterilor ploieșteni va folosi trei rânduri de echipament. Două dintre ele vor fi pe galben, cu inserții albastre, șortul urmând a avea aceeași culoare, iar al treilea set, cel care va fi folosit doar la meciurile din deplasare, va fi roșu. Asta spre... dezamăgirea ultrașilor, din galerie, care sunt supărați că, în catalogul pe sezonul în curs, firma cu rădăcini nipone, dar cu sediul central în Italia, nu au inserat și variante de echipament pe auriu sau gri!
Chiar și așa, mai mulți suporteri și-au comandat, deja, echipamentul favoriților, pentru sezonul viitor. Acesta poate fi achiziționat de pe site-ul oficial al fanilor http://www.doarpetrolul.ro. Doritorii își lasă datele de contact pe o listă, urmând să achite, în cel mai scurt timp, contravaloarea echipamentului, care le va fi predat în aproximativ patru săptămâni. Prețul unui tricou și al unui șort autentic, similar cu cel purtat pe teren de favoriți, este de 1.080.000 lei vechi. Cei care vor să-și imprime pe spate numărul sau numele fotbalistului pe care-l simpatizează vor mai scoate din buzunar alți 100.000 de lei vechi.
Așadar, iată că, la acest capitol, CSM FC Ploiești ține pasul cu grupările de prim rang ale României.
"Gâlceavă" pe tema stemei
În altă ordine de idei, suporterii pregătesc o coregrafie impresionantă pentru meciul din ultima etapă, susținut pe teren propriu, de CSM FC, împotriva trupei bucureștene AS Dodu. Un eveniment deosebit care să marcheze sărbătorirea promovării în al doilea eșalon al fotbalului românesc! La una dintre ședințele fanilor, a ieșit, însă, gâlceavă mare, pe tema stemei care va fi imprimată pe tricourile favoriților! Deocamdată, fanii nu au ajuns la un consens, în această privință, însă, până la ora partidei de vineri, din deplasare, cu CS Buftea, "galeriștii" au promis că problema va fi rezolvată! _________________ SUSTINE-TI ECHIPA LOCALA!!!!! NU FI SCLAVUL CELOR DIN CAPITALA!!!!!!! |
|
|
|
 |
CHITU-WOLVES moderator

Data inscrierii: 16/Noi/2006 Mesaje: 134 Locatie: orasul.GALBEN-ALBASTRU
|
Trimis: Vin Mai 09, 2008 3:34 pm |
|
|
Săptămână la foc continuu
Astăzi, galeria liderului Seriei a III-a din Liga a III-a, CSM FC Ploiești, pleacă către Buftea, la ora 16.30, cu un autocar, de la hotelul "Prahova", pentru a fi alături de favoriți, în ceea ce înseamnă ultima deplasare a sezonului, în al treilea eșalon fotbalistic național. Până vinerea viitoare, însă, atunci când va avea loc ultima etapă din campionat, în care favoriții vor întâlni, pe teren propriu, pe AS Dodu Berceni, suporterii din galerie muncesc "ca apucații", pentru a pune la cale un spectacol cum rar s-a văzut în România, chiar și în primul eșalon!
Ei vor să-și ia, astfel, la revedere de la acest nivel competițional, prin organizarea unei coregrafii de excepție. În acest sens, "galeriștii" muncesc cât e ziua de lungă, de aproape o săptămână încoace, pentru a fi gata la timp "cel mai grandios spectacol din istoria fotbalului ploieștean"! Unul care costă, conform liderilor galeriei, aproape 1.500 de euro! Ultrașii folosesc nu mai puțin de 800 de metri de material textil, pentru finalizarea unei coregrafii a cărei idee și dimensiune este considerată unică, în România! Totodată, suporterii mizează pe un număr de peste 2.000 de oameni, pe "Ilie Oană" la ora meciului, dintre care, în jur de 500, în peluza dinspre maternitate, acolo unde se situează "cartierul general" al "Lupilor Galbeni"! Care s-au reorganizat, la nivel de cartiere, și mizează pe un număr din ce în ce mai mare de fani. Altfel, începând cu sfârșitul acestei săptămâni, Ploieștiul va fi "tapetat" cu sute de afișe, care anunță sărbătorirea promovării favoriților în Liga a II-a!
Susținătorii "galben-albaștrilor" vor avea la dispoziție și 200 de kilograme de confetti. Ei doresc, însă, ca oficialii clubului să angajeze și o firmă specializată în pirotehnie, pentru a putea pune în scenă, chiar în peluză, un spectacol deosebit, de lumină și culoare! Cei mai radicali dintre suporteri anunță, însă, pe una dintre paginile de web ale galeriei, că vor să sărbătorească promovarea chiar în centrul orașului, în caz contrar urmând a declanșa un adevărat. război de stradă, cu cei care doresc să "ne suprime libertatea de exprimare și dreptul la sărbătoare"! Se refereau, probabil, la forțele de ordine! Oricum, să sperăm că nu vor exista incidente nedorite, la finalul sărbătorii de vinerea viitoare. Așadar, veniți pe "Ilie Oană", pentru că veți avea ce vedea! _________________ SUSTINE-TI ECHIPA LOCALA!!!!! NU FI SCLAVUL CELOR DIN CAPITALA!!!!!!! |
|
|
|
 |
Murdoc nou venit

Data inscrierii: 14/Feb/2008 Mesaje: 44
|
Trimis: Vin Mai 09, 2008 6:03 pm |
|
|
| CHITU-WOLVES a scris: | Săptămână la foc continuu
Astăzi, galeria liderului Seriei a III-a din Liga a III-a, CSM FC Ploiești, pleacă către Buftea, la ora 16.30, cu un autocar, de la hotelul "Prahova", pentru a fi alături de favoriți, în ceea ce înseamnă ultima deplasare a sezonului, în al treilea eșalon fotbalistic național. Până vinerea viitoare, însă, atunci când va avea loc ultima etapă din campionat, în care favoriții vor întâlni, pe teren propriu, pe AS Dodu Berceni, suporterii din galerie muncesc "ca apucații", pentru a pune la cale un spectacol cum rar s-a văzut în România, chiar și în primul eșalon!
Ei vor să-și ia, astfel, la revedere de la acest nivel competițional, prin organizarea unei coregrafii de excepție. În acest sens, "galeriștii" muncesc cât e ziua de lungă, de aproape o săptămână încoace, pentru a fi gata la timp "cel mai grandios spectacol din istoria fotbalului ploieștean"! Unul care costă, conform liderilor galeriei, aproape 1.500 de euro! Ultrașii folosesc nu mai puțin de 800 de metri de material textil, pentru finalizarea unei coregrafii a cărei idee și dimensiune este considerată unică, în România! Totodată, suporterii mizează pe un număr de peste 2.000 de oameni, pe "Ilie Oană" la ora meciului, dintre care, în jur de 500, în peluza dinspre maternitate, acolo unde se situează "cartierul general" al "Lupilor Galbeni"! Care s-au reorganizat, la nivel de cartiere, și mizează pe un număr din ce în ce mai mare de fani. Altfel, începând cu sfârșitul acestei săptămâni, Ploieștiul va fi "tapetat" cu sute de afișe, care anunță sărbătorirea promovării favoriților în Liga a II-a!
Susținătorii "galben-albaștrilor" vor avea la dispoziție și 200 de kilograme de confetti. Ei doresc, însă, ca oficialii clubului să angajeze și o firmă specializată în pirotehnie, pentru a putea pune în scenă, chiar în peluză, un spectacol deosebit, de lumină și culoare! Cei mai radicali dintre suporteri anunță, însă, pe una dintre paginile de web ale galeriei, că vor să sărbătorească promovarea chiar în centrul orașului, în caz contrar urmând a declanșa un adevărat. război de stradă, cu cei care doresc să "ne suprime libertatea de exprimare și dreptul la sărbătoare"! Se refereau, probabil, la forțele de ordine! Oricum, să sperăm că nu vor exista incidente nedorite, la finalul sărbătorii de vinerea viitoare. Așadar, veniți pe "Ilie Oană", pentru că veți avea ce vedea! |
SE ANUNTA....LUPII SHOW! |
|
|
|
 |
CHITU-WOLVES moderator

Data inscrierii: 16/Noi/2006 Mesaje: 134 Locatie: orasul.GALBEN-ALBASTRU
|
Trimis: Mie Mai 14, 2008 8:25 am |
|
|
RATEAZA SARBATOAREA?
Rachita cere învoirea lui Iatan
Portar titular al echipei de fotbal CSM FC Ploieșt, juniorul născut în anul 1990 Alexandru Iatan (foto), a fost convocat la Naționala "U 17" ("sub 17 ani") a României, antrenată de Adrian Văsâi. Telegrama primită de la Federația Română de Fotbal a sosit de câteva zile, iar Iatan este obligat să se prezinte la lot mâine, 15 mai, stagiul de pregătire centralizat urmând să dureze circa trei săptămâni. În acest timp, selecționații vor efectua și turnee în Rusia și Italia. Însă, dacă se va prezenta la lot din data convocării, așa cum este normal, junele goal-keeper va rata ultimul meci al CSM-ului și, implicit, sărbătoarea pregătită de către fanii acestei echipe, episod care va avea loc vineri, 16 mai, la finele meciului cu AS Dodu București! Tocmai de aceea, directorul tehnic al proaspetei promovate în Liga a II-a, Valeriu Răchită, intenționează să-i ceară selecționerului Văsâi să-l lase pe Iatan la CSM, o zi în plus, urmând ca jucătorul să răspundă convocării, imediat după meciul din ultima etapă a ediției 2007-2008 a campionatului Seriei a III-a, din al treilea eșalon. Răchită ia în calcul chiar titularizarea rezervei Gabriel Popa, pentru a nu-și expune juniorul niciunui risc, la acest meci, dorind doar ca acesta să fie prezent la sărbătorirea promovării, o accedere în eșalonul imediat superior la care a contribuit din plin!
"Vivi" a spus că "este, cu siguranță, cel mai important moment, din scurta sa carieră de până acum, această primă promovare și ar fi păcat să nu fie prezent pe stadion și să rămână cu o amintire frumoasă. Este un <<copil>> de mare viitor, care a crescut foarte mult sub comanda lui Mitică Jipa, cel care a avut încredere în el, încă de când l-a văzut la primul antrenament. Dacă se va pregăti la fel, și în continuare, și va da dovadă de seriozitate, Iatan nu are voie să nu ajungă în Liga I!"
Apreciat de observator
Alexandru Iatan a fost urmărit, vinerea trecută, în derby-ul seriei, de la CS Buftea, de către observatorul bucureștean Dan Ionescu, care este și unul dintre responsabilii FRF cu descoperirea de tinere talente.
Ionescu le-a spus, după joc, președintelui Comitetului Director al CSM FC Ploiești, Marian Manea, și antrenorului cu portarii al aceleiași echipe, Dumitru Jipa, că a fost mulțumit de prestația apărătorului buturilor oaspeților, care "poate fi un portar de mare viitor."
Un nigerian în probe Pentru trei zile, cel puțin, la antrenamentele liderului Seriei a III-a a Ligii a III-a, CSM FC Ploiești, participă și un jucător de culoare. Este vorba despre mijlocașul defensiv sau de bandă dreaptă nigerian Udo Abia Samuel Godwin. Udo Abia, cum este el cunsocut, s-a născut pe 2 iunie 1984 și a fost adus la probe, la echipa ploieșteană. Africanul a evoluat, în sezonul trecut, la echipa moldoveană de prim eșalon Iskra Stali, la care a evoluat în 18 meciuri, marcând și un gol. În urmă cu doi ani, el s-a aflat în probe și la fosta campioană a vecinilor de peste Prut, Zimbru Chișinău.
Prima impresie lăsată de Udo Abia este pozitivă, directorul tehnic Valeriu Răchită fiind de acord să-l urmărească mai multe zile la lucru, nefiind exclus să fie folosit și într-o partidă amicală, săptămâna viitoare, după terminarea sezonului. De subliniat că pregătirile CSM-ului vor continua până în data de 23 mai. _________________ SUSTINE-TI ECHIPA LOCALA!!!!! NU FI SCLAVUL CELOR DIN CAPITALA!!!!!!! |
|
|
|
 |
CHITU-WOLVES moderator

Data inscrierii: 16/Noi/2006 Mesaje: 134 Locatie: orasul.GALBEN-ALBASTRU
|
Trimis: Joi Mai 15, 2008 7:55 am |
|
|
INVITAȚIE PENTRU PLOIEȘTENI
Sărbătoarea promovării - pe "Ilie Oană"
"Veniți să sărbătorim singura performanță a fotbalului ploieștean, din ultimii cinci ani!" - acesta este îndemnul taberei liderului Seriei a III-a, CSM FC Ploiești, ultima etapă din Liga a III-a programând vineri, de la ora 18.00, pe arena "Ilie Oană", meciul cu AS Dodu București, care va bifa încheierea unui sezon excelent, pentru Valeriu Răchită (foto) și compania.
Conducerea echipei "galben-albaștrilor" și fanii devotați sută la sută acesteia - grupați în frenetica galerie "Lupii Galbeni" (foto) - promit un spectacol pe cinste, ultrașii pregătind o coregrafie specială, la care au lucrat, zi și noapte, în ultimele două săptămâni. Fanii vor oferi un show inegalabil, "pigmentat" cu 200 de steaguri galbene și albastre și un banner uriaș de 42 de metri, plus alte noutăți. Imediat după încheierea partidei cu bucureștenii, spectatorii vor avea parte de celebrarea promovării, cu efecte pirotehnice, confetti, baloane, șampanie și alte surprize. Jucătorii vor oferi spectatorilor mingi și tricouri, iubitorii de fotbal din muncipiu, dar nu numai, fiind așteptați în număr cât mai mare, la stadion, intrarea fiind liberă.
Se apropie marea confruntare
Cinci ani - atâta vreme a trecut de la ultima promovare, sărbătorită pe "Ilie Oană". Era în 2003, și FC Petrolul Ploiești, așa se numea formația antrenată de Octavian Grigore, revenea în primul eșalon, dar lăsând, apoi, cale liberă Oțelului Galați, care retrogradase, dar a rămas în primul eșalon, datorită "bunăvoinței" actualilor conducători ai SC FC Petrolul, echipă creată după fuziunea cu SC Astra Ploiești. De
atunci, "secetă" din punct de vedere al motivelor de bucurie și... mediocritate totală, din punct de vedere fotbalistic, în reședința județului Prahova! Asta a însemnat Ploieștiul, atunci când a venit vorba despre fotbal, apariția CSM-ului, în liga secundă, urmând a fi un "dar" și pentru rivali! De ce? Fiindcă doar așa vor mai găsi motivație, pentru încă un... an de chin!
Iatan și Ciobanu, out cu Dodu
Deși s-a încercat o învoire a lui Alexandru Iatan, pentru meciul de mâine, așa cum am scris în numărul nostru de ieri, până la urmă, tehnicienii CSM-ului au ajuns la concluzia că este mai bine ca acesta să urmeze, întocmai, programul Naționalei "Under 17" ("sub 17 ani"), la care a fost convocat. Asta mai ales pentru că, după reunirea de la Mogoșoaia, sâmbătă, se va pleca într-un stagiu de pregătire în Italia, urmând ca, apoi, să se meargă și în Rusia și Georgia. CSM FC Ploiești speră ca juniorul care a apărat, cu succes, poarta echipei antrenate de "Vivi" Răchită să devină o prezență constantă la loturile naționale. Reprezentativa antrenată de Adrian Văsâi va participa, în noiembrie, la un turneu de calificare la Campionatul European, întrecere care se va desfășura în Israel.
Altfel, nici atacantul Ștefan Ciobanu (foto) nu va putea să fie prezent pe teren la acest ultim meci de campionat, dar el nu va lipsi, totuși, de la sărbătoarea promovării. Ciobanu, autor a 10 goluri, în retur, este suspendat, din cauza cumulului de cartonașe, și va sta, mai mult ca sigur, în peluză, alături de fani!
Tratative pentru un "amical" la Titu
Săptămâna viitoare, lotul echipei CSM FC Ploiești își va continua antrenamentele, cel mai probabil până pe data de 23 mai, atunci când se va intra, vreme de o lună, în vacanță. Până atunci este posibilă desfășurarea, pe 21 mai, a unui meci amical, la Titu, cu Electrosidul. În funcție de opțiunea viitoarelor gazde, partida se va putea disputa în nocturnă, dar detaliile acestui "amical" urmează a fi puse la punct după ultima etapă a sezonului. _________________ SUSTINE-TI ECHIPA LOCALA!!!!! NU FI SCLAVUL CELOR DIN CAPITALA!!!!!!! |
|
|
|
 |
Murdoc nou venit

Data inscrierii: 14/Feb/2008 Mesaje: 44
|
Trimis: Joi Mai 15, 2008 10:11 pm |
|
|
| CHITU-WOLVES a scris: | INVITAȚIE PENTRU PLOIEȘTENI
Sărbătoarea promovării - pe "Ilie Oană"
"Veniți să sărbătorim singura performanță a fotbalului ploieștean, din ultimii cinci ani!" - acesta este îndemnul taberei liderului Seriei a III-a, CSM FC Ploiești, ultima etapă din Liga a III-a programând vineri, de la ora 18.00, pe arena "Ilie Oană", meciul cu AS Dodu București, care va bifa încheierea unui sezon excelent, pentru Valeriu Răchită (foto) și compania.
Conducerea echipei "galben-albaștrilor" și fanii devotați sută la sută acesteia - grupați în frenetica galerie "Lupii Galbeni" (foto) - promit un spectacol pe cinste, ultrașii pregătind o coregrafie specială, la care au lucrat, zi și noapte, în ultimele două săptămâni. Fanii vor oferi un show inegalabil, "pigmentat" cu 200 de steaguri galbene și albastre și un banner uriaș de 42 de metri, plus alte noutăți. Imediat după încheierea partidei cu bucureștenii, spectatorii vor avea parte de celebrarea promovării, cu efecte pirotehnice, confetti, baloane, șampanie și alte surprize. Jucătorii vor oferi spectatorilor mingi și tricouri, iubitorii de fotbal din muncipiu, dar nu numai, fiind așteptați în număr cât mai mare, la stadion, intrarea fiind liberă. |
MAINE TOTI PLOIESTENII LA STADION! SE ANUNTA UN SHOW DE ZILE MARI!  |
|
|
|
 |
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
|